Obiective turistice

Mănăstirile din Bucovina și Moldova de Nord
Vă invităm în pelerinaj la mănăstirile din Bucovina, lăcașuri cu o mare încărcătură istorică și spirituală aici poti fi:

Hoinar în Bucovina, pelerin în ținutul Mănăstirilor

De ce Bucovina?

Datorită frumuseții locurilor, purității aerului cu efect sedativ, apelor cristaline, precum și inestimabilului patrimoniu cultural și religios existent, Regiunea Nord-Est, numită și „Ținut al Mănăstirilor”, deține un potențial turistic foarte ridicat, comparabil cu alte zone turistice din țară și din străinătate.
Alături de pitorescul regiunii, binecunoscuta ospitalitate bucovineană, tradițiile populare și specificul gastronomiei bucovinene oferă culoare locală și contribuie la atragerea turiștilor în sejururi și excursii ghidate la mănăstirile pictate din Bucovina – cu plecare din Gura Humorului.

Principalele tipuri de turism care pot fi practicate sunt: turismul religios și turismul activ.

Turismul religios include excursii zilnice din Gura Humorului, cu ghid local și transport asigurat cu microbuz sau autocar, cu preluare de la hotel sau pensiune. Aceste excursii cuprind salba de mănăstiri: Voroneț, Sucevița, Moldovița, Putna, Humor, Arbore, Slatina, Dragomirna, Pătrăuți etc. De asemenea, pot fi practicate forme de turism cultural (muzeistic, etnografic, artistic), balneo-terapeutic, de agrement, de tranzit și agroturism.

Turismul activ include: alpinism, parapantă, rafting, orientare turistică, mountain bike, schi, parc de aventură, mega tiroliană, tir cu arcul, airsoft, vânătoare, pescuit etc.
Aeroturismul, prin zboruri cu avionul deasupra mănăstirilor din Bucovina, vă oferă o nouă perspectivă asupra peisajelor mirifice ale regiunii.

Explorează frumusețea spirituală și artistică a Bucovinei într-un tur organizat al celebrelor mănăstiri pictate, incluse în Patrimoniul UNESCO, precum și al altor obiective istorice și culturale din nordul Moldovei.

Orașul stațiune Gura Humorului kilometrul zero al bucovinei, este situat la limita estică a Obcinilor Bucovinei, la confluența pârâului Humor cu râul Moldova, de la acesta provenind numele orașului. Gura Humorului se află la o altitudine de aproximativ 470 m, are un climat cu proprietăți sedative și o populație de circa 15.600 de locuitori. Localitatea a fost căutată încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea ca stațiune climaterică. Orașul se găsește la 35 km față de municipiul Suceava.

Conform recensământului din anul 1930, orașul Gura Humorului (pe atunci Gura-Humorului) număra 6.042 de locuitori, dintre care 2.425 germani (40,13%), 1.951 evrei (32,29%), 1.357 români (22,45%), 161 poloni (2,66%), 61 ucraineni (1%), 17 cehi și slovaci, 11 armeni ș.a. Din punct de vedere confesional, populația era alcătuită din 2.631 romano-catolici (43,54%), 1.951 mozaici (32,29%), 1.280 ortodocși (21,18%), 100 luterani (1,65%) și 25 greco-catolici.

Prima menționare documentară a localității datează din 26 februarie 1490, într-un act emis de cancelaria lui Ștefan cel Mare.

La 10 septembrie 1782, la Gura Humorului este mutat comandamentul militar austriac, care construiește o fortăreață.

După anul 1800, în localitate încep să se stabilească germani, poloni, evrei și ucraineni, care întemeiază, în 1835, colonia numită „Bori”.

În 1835, localitatea este legată telegrafic de Viena, iar în 1904 este declarată oraș.

Între anii 1956–1958, primar al orașului a fost Gheorghe Lupu. Sub conducerea sa au fost realizate lucrări de amenajare hidrotehnică pe cursul râului Moldova. În anii 1971–1973 au avut loc inundații care au distrus aproape în întregime digurile. Între 1974–1981, primar a fost Petru Țăranu. În timpul mandatului său a fost consolidat malul stâng al Moldovei și s-a realizat sistematizarea zonei. Au fost create alei, iar spațiul dintre ele a fost acoperit cu un strat de pământ fertil, în care au fost plantați arbori și arbuști de diferite specii, unele dintre ele considerate monumente ale naturii.

În partea sud-estică a parcului dendrologic a fost amenajat un complex sportiv modern, cu o serie de terenuri pentru practicarea diverselor ramuri ale sportului.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 114/2005 s-a aprobat atestarea localității Gura Humorului ca stațiune turistică de interes național.

Complexul de agrement Ariniș din Gura Humorului este situat în incinta parcului dendrologic, un parc de aproximativ 36 de hectare, pe malul stâng al râului Moldova. Accesul se face din DN 17, pe șoseaua de centură Mihail Kogălniceanu, strada Mihai Eminescu, apoi pe Aleea Ariniș.

Complexul de agrement Ariniș pune la dispoziție o piscină acoperită semiolimpică, bazin pentru copii, saună, baie de aburi, jacuzzi, două bazine de înot exterioare (unul pentru adulți și unul pentru copii), loc de plajă, instalație de dușuri exterioare și terase. De asemenea, există o sală de sport modernă, multifuncțională, cu tribună, vestiare și dușuri, un patinoar natural pentru patinaj pe gheață iarna și pentru patinaj pe role sau skateboard vara, precum și terenuri de sport în aer liber, moderne, cu împrejmuire și iluminat nocturn, pentru tenis de câmp, volei, fotbal, handbal și baschet.

Aleile înguste și liniștite pot fi folosite de turiști pentru odihnă și relaxare sau pentru activități precum trekking, nordic walking, trasee cu tiroliană sau rapel (pe trei trasee distincte, cu grade diferite de dificultate), alpinism în cadrul Rezervației Piatra Pinului, zbor cu parapanta (cu instructori specializați), ciclism pe două trasee distincte, paintball, tir cu arcul pe terenuri special amenajate sau în pădure, off-road și motocross, practicate pe trasee variate, cu grade diferite de dificultate.

De precizat că pe malul drept al râului Moldova turiștii au la dispoziție telescaunul ce deservește pârtia de schi Șoimul, prevăzută cu tunuri de zăpadă, adecvată atât schiului de agrement, cât și celui de performanță. Există și o pârtie de săniuș, în special pentru copii, dar și pentru adulți. Telescaunul oferă, pe un traseu de aproximativ 1,5 km, o priveliște panoramică asupra orașului Gura Humorului.

Pârtia Șoimul a fost construită în zona de agrement Ariniș și are o lungime de 1.478 m. Dispune de telescaun, nocturnă și tunuri de zăpadă. În sens opus, spre cartierul Voroneț, a fost construită pârtia Șoimul 2, destinată începătorilor. Turiștii se pot bucura de această pârtie, lungă de 550 m, lată de 60 m și cu o înclinație de 20%. La baza ei a fost amenajată o parcare cu 344 de locuri pentru autoturisme și autocare.

Alte obiective din Gura Humorului:

Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina
Parcul dendrologic Ariniș
Piatra Șoimului
Pietrele Doamnei

În Suceava:

Cetatea de Scaun – 35 km
Muzeul Satului Bucovinean
Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou
Planetariu
Muzeul de Istorie (Sala Tronului)
Muzeul Științelor Naturii

Alte obiective din împrejurimi:

Biserica romano-catolică „Adormirea Maicii Domnului” – Cacica
Muzeul „Arta Lemnului” – Câmpulung Moldovenesc
Muzeul de Științe ale Naturii și Cinegetică – Vatra Dornei
Muzeul Etnografic – Vatra Dornei
Rezervația Rarău „Pietrele Doamnei” – Vatra Dornei
Parcul Național Călimani – Vatra Dornei
Muzeul Apelor „Mihai Băcescu” – Fălticeni
Muzeul de Artă „Ion Irimescu” – Fălticeni
Casa Memorială „Mihail Sadoveanu” – Fălticeni
Casa Memorială „Nicolae Labiș” – Mălini
Casa Memorială „Ciprian Porumbescu” – Stupca
Biserica „Sfânta Treime” – Siret
Muzeul de Istorie – Siret
Muzeul Etnografic „Tehnici populare bucovinene” – Rădăuți

Cetatea de Scaun a Sucevei

Fortificație medievală din sec. XIV, reședință a lui Ștefan cel Mare
Restaurată și transformată într-un muzeu multimedia cu proiecții și tururi interactive

Muzeul Satului Bucovinean (Suceava)

Muzeu în aer liber cu gospodării tradiționale, mori, biserici din lemn
Poți vedea cum trăiau țăranii din zonă în urmă cu 100–200 de ani

Munții Rarău & Giumalău

Pietrele Doamnei – formațiuni stâncoase spectaculoase, ușor accesibile cu mașina până aproape de vârf
Drum panoramic Trans Rarău – supranumit „Alpii Bucovinei”
Poteci de drumeție pentru toate nivelurile
Traseul panoramic Drumul Talienilor – numit și drumul Victoriei Lipan, drum ce unește comunele Malini din județul Suceava și comuna Borca din județul Neamț, prin Pasul Stânișoara.

Mocănița Huțulca (Moldovița)

Tren cu aburi care circulă pe un traseu montan pitoresc, ideal pentru familii
Experiență autentică cu vagoane vechi și peisaje superbe

Centrul de ceramică Marginea

Lut negru ars în tehnici tradiționale (unicat în Europa)
Atelier și magazin de suveniruri locale, poți face chiar tu un obiect

Rezervația Codrul Secular Slătioara

Parte a Patrimoniului UNESCO Natural (Păduri Virgine de Fag din Carpați)
Pădure nestrăbătută, cu arbori de sute de ani – un loc ideal pentru drumeții sau cercetători

Bucovina gastronomică:

Sarmale cu hribi, tochitură bucovineană, păstrăv în cetină de brad
Dulciuri tradiționale: poale-n brâu, alivenci, cozonaci cu nucă și cacao
Băuturi: afinată, vișinată, pălincă locală

Unde te cazezi?

Pensiuni tradiționale în Gura Humorului, Vatra Moldoviței, Ciocănești, Sadova, ce oferă cazare in case traditionale si pachete turistice de Paste, Crăciun, Revelion ce includ cazare mic dejun, pranz, cină, și masă festivă.

Excursii ghidate la mănăstirile pictate din bucovina cu plecare din Gura Humorului oferite de NEXT TOUR, cu ghid și transport asigurat, tururi de 1 zi cu durata excursiei intre 4 si 8 ore.

Tradiții și artizanat local

Meșteșuguri: ouă încondeiate, broderii, țesături, icoane pe sticlă
Festivaluri de Paște, Crăciun și Sânziene, cu port popular authentic.

Ce este special la Bucovina?

Identitate și istorie:

Parte a vechii Moldove istorice, cu capitala regională la Suceava (fostă capitală a Moldovei medievale)
A aparținut Imperiului Habsburgic între 1775–1918 (Bucovina austriacă) – influențe vizibile în arhitectură și mentalitate
O combinație de ortodoxie profundă, meșteșuguri tradiționale și diversitate etnică (români, huțuli, polonezi, evrei)

Bucovina este una dintre cele mai pitorești și autentice regiuni din România, cunoscută pentru peisajele montane, tradițiile păstrate, ospitalitatea localnicilor și patrimoniul cultural excepțional. Este situată în nordul țării, în principal în județele Suceava și o parte din Botoșani, și este adesea numită și „Ținutul Mănăstirilor”.

Știai că ?

În Bucovina există opt mănăstiri pictate incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO, celebre pentru frescele impresionante exterioare și interioare, create în perioada secolelor XV–XVI. Iată care sunt și ce le deosebește:

Mănăstirea Voroneț

Fondată în 1488 de Ștefan cel Mare în memoria victoriei de la Vaslui
Picturi superbe, mai ales „Judecata de Apoi”, pe un fundal albastru intens – celebrul „albastru de Voroneț”
Supranumită „Capela Sixtină a Estului”
Pigmenții rămân vii și azi, tehnica lor este încă un mister
Sunt simbol al credinței ortodoxe medievale, al artei și identității românești

Mănăstirea Humor

Construită în 1530, dominată de nuanțe roșu-maronii
Frescele exterioare redau scene biblice cu diavoli și simboluri satirice

Mănăstirea Moldovița

Ridicată în 1532 de Petru Rareș
Fresce bogate în galben și albastru, inclusiv tematica „Asediul Constantinopolului”

Mănăstirea Sucevița

Finalizată în 1585 de familia Movilă; ctitorie cu caracter de fortăreață
Picturi exterioare: „Scara virtuților”, cicluri biblice, iar în interior ziduri masive defensive

Biserica Arbore

Construită în jurul anului 1497 de Luca Arbore Fresce exterioare remarcabile și turn clopotniță octogonal unic

Biserica Pătrăuți

Biserica „Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul”, construită în 1514
Fresce exterioare ilustrând episoade din Vechiul și Noul Testament

Mănăstirea Probota

Prima mănăstire pictată din zonă, cu fresce din secolul XVI

Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, Suceava

Biserică ctitorită în 1514, loc de pelerinaj cu relicvele Sf. Ioan cel Nou Picturi exterioare cu teme biblice, sculptură de mozaic și clopotniță distinct.

Scurt istoric – Manastirile din Bucovina si Neamț:

MĂNĂSTIREA VORONEȚ

Datare: 1488
Ctitor: Ștefan cel Mare
Hram: Sfântul Gheorghe

Mănăstirea Voroneț este situată în satul cu același nume, la 36 km de Suceava și la numai 4 km de centrul orașului Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare. Biserica a fost ridicată în anul 1488, într-un timp record pentru acea epocă, de numai trei luni si trei săptămani.

Datorită picturii de pe fațada vestică, care simbolizează Judecata de Apoi, Mănăstirea Voroneț a primit denumirea de „Capela Sixtină a Estului”.

Mănăstirea face parte dintre puținele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care și-au păstrat, în mare măsură, forma inițială. În anul 1547, mitropolitul Grigore Roșca, văr al lui Petru Rareș, a inițiat adăugirea unui pridvor închis, adoptând o soluție arhitecturală unică, în care arhitectura este subordonată decorului pictat. Peretele de vest al pridvorului este un perete plin, fără deschideri, iar pictarea zidurilor exterioare, din temelie până în streașină, a conferit construcției o strălucire deosebită.

Pictura exterioară a Voronețului, realizată în timpul domniei lui Petru Rareș, se distinge printr-un nivel artistic deosebit, fiind considerată cel mai reușit ansamblu al artei feudale moldovenești. Frescele impresionează prin figurile biblice apropiate de viață, coloritul viu – dominat de verde și albastru – și prin compozițiile ample ale scenelor.

Fațada vestică, cu impresionanta scenă a Judecății de Apoi, este alcătuită din cinci registre. În partea superioară este reprezentat Dumnezeu Tatăl, iar în al doilea registru se află scena „Deisis”, încadrată de apostoli așezați pe scaune. De la picioarele Mântuitorului pornește un râu de foc în care sunt chinuiți păcătoșii. Al treilea registru prezintă „Etimasia Sfântului Duh”, simbolizată printr-un porumbel, „Sfânta Evanghelie” și Protopărinții neamului omenesc. Spre nord se află un grup de credincioși călăuziți de Sfântul Apostol Pavel, iar spre sud grupurile de necredincioși mustrați de Moise. În registrul al patrulea apare „cumpăna” care cântărește faptele bune și rele, lupta dintre îngeri și demoni pentru suflete, raiul în partea de nord și iadul în partea de sud.

O notă caracteristică a acestor fresce este bogata imaginație creatoare a zugravilor, care au introdus elemente de inspirație folclorică, precum arhanghelii ce suflă din buciume, instrumente specifice păstorilor de munte. În interiorul bisericii atrag atenția jilțurile și stranele din secolul al XVI-lea, printre care un jilț domnesc, adevărată capodoperă a sculpturii în lemn, mormântul mitropolitului Grigore Roșca, aflat în pridvor, și mormântul sihastrului Daniil, din pronaos, care a trăit în apropierea mănăstirii.

MĂNĂSTIREA HUMOR

Datare: 1530
Ctitor: Toader Bubuiog
Hram: „Adormirea Maicii Domnului” – 15 august

Mănăstirea Humor este înscrisă în patrimoniul cultural UNESCO. Biserica Mănăstirii Humorului este așezată într-un cadru natural de o rară frumusețe. Începuturile sale datează din vremea domniei lui Alexandru cel Bun, când, ascunsă între codri, se ridica aici prima așezare monahală, ctitoria marelui vornic Ioan (1415).

La începutul secolului al XVI-lea, în anul 1527, mănăstirea a fost jefuită și distrusă de tătari, deși fusese înzestrată cu obiecte prețioase și manuscrise. Ruinele vechii mănăstiri pot fi văzute și astăzi, la aproximativ 300 m de actuala construcție.

În vremea lui Petru Rareș, Mănăstirea Humor a fost inclusă în campania de restaurări. Reconstrucția a fost realizată de marele logofăt Toader Bubuiog, slujitor credincios al domnitorului. Biserica a fost zidită în anul 1530, la 15 august, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, pe cheltuiala și cu osteneala lui Toader Bubuiog și a soției sale, Anastasia.

În anul 1535, Toader Bubuiog a reunit o echipă de patru meșteri zugravi, printre care se afla și Toma Suceveanul, zugrav de biserici și curtean al lui Petru Rareș. Această echipă a realizat unul dintre cele mai impresionante ansambluri decorative ale epocii. Mai târziu, în anul 1641, Vasile Lupu a ridicat turnul de apărare și a întărit zidurile înconjurătoare.

Din punct de vedere arhitectural, mănăstirea se remarcă prin pridvorul deschis, cu patru arcade în arc frânt, și prin lipsa turlei. Biserica este construită în plan triconic, între naos și pronaos aflându-se gropnița, deasupra căreia se ajunge într-o tainiță. Elementele gotice sunt vizibile în ancadramentele ferestrelor, în portalul de la intrare și în firidele care decorează cele trei abside laterale.

Biserica este împodobită cu picturi în frescă atât la interior, cât și la exterior. Pictura interioară continuă tradițiile iconografice din vremea lui Ștefan cel Mare, accentul fiind pus pe caracterul narativ. Pe peretele de vest al naosului se află tabloul votiv în care Petru Rareș este înfățișat ținând macheta bisericii, alături de soția sa Elena și de copii. În gropniță se află mormintele ctitorilor, însoțite de tablourile votive.

La răsărit, biserica se încheie cu absida circulară a altarului, separată de naos printr-o excepțională catapeteasmă sculptată în lemn de tisă, donată mănăstirii de Gheorghe Movilă în anul 1590.

Pictura exterioară impresionează prin bogăția temelor și a culorilor. Pe peretele sudic sunt reprezentate „Buna Vestire”, „Asediul Constantinopolului”, scene din viața Sfântului Nicolae și „Parabola Fiului Risipitor”. Pe peretele vestic se află „Judecata de Apoi”, în care apar numeroase elemente de inspirație locală, precum buciumul, lavița, cobza și ștergarul.

Dintre obiectele de patrimoniu se păstrează iconostasul (secolul al XVI-lea), patru icoane de mare rafinament artistic, un jilț și stranele din aceeași perioadă.

Astăzi, viața maicilor din obștea Mănăstirii Humor este o îmbinare armonioasă între rugăciune și muncă, desfășurată atât în atelierele mănăstirii, unde se pictează icoane, se încondeiază ouă și se brodează veșminte, cât și la muncile câmpului, în sezonul cald.

MĂNĂSTIREA MOLDOVIȚA

Datare: 1532
Ctitor: Petru Rareș
Hram: „Buna Vestire” – 25 martie

Mănăstirea Moldovița este una dintre vechile așezări monahale din nordul Bucovinei, situată în comuna Vatra Moldoviței, la aproximativ 32 km de Gura Humorului, între pâraiele Moldovița și Ciumârna. Este înconjurată de munții împăduriți ai Bucovinei: Munții Ciumârnei la est, Dealul Obcinei la vest, Dealul Mănăstirii la nord și satul Vatra Moldoviței la sud.

Originea mănăstirii nu este cunoscută cu exactitate, însă tradiția o plasează încă din vremea voievozilor mușatini. Sub domnia lui Alexandru cel Bun a fost construită prima biserică de piatră, atestată documentar între anii 1402–1410. Aceasta s-a prăbușit la sfârșitul secolului al XV-lea din cauza unor alunecări de teren, iar ruinele ei se pot vedea și astăzi, la aproximativ 500 m de actuala mănăstire.

În anul 1532, Petru Rareș a mutat amplasamentul și a construit biserica actuală, închinată aceluiași hram. În aceeași perioadă, mănăstirea a fost înconjurată de ziduri și turnuri de apărare, căpătând aspectul unei mici fortărețe. În anii 1610–1612 a fost ridicată clisiarnița de către episcopul Efrem de Rădăuți.

Arhitectura mănăstirii se distinge prin pridvorul deschis, monumental, cu cinci arcade mari, tainița și semisoclul care înconjoară biserica. Pictura exterioară include scene religioase, istorice și culturale, precum „Imnul Acatist”, „Asediul Constantinopolului”, „Rugul lui Moise” și „Arborele lui Iesei”.

Desființată în anul 1785, mănăstirea și-a reluat activitatea abia în perioada 1932–1934. Între anii 1954–1960 a fost supusă unor ample lucrări de restaurare. Picturile exterioare de la Moldovița, alături de cele de la Voroneț, Humor, Arbore și Sucevița, sunt incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. În anul 1975, Federația Internațională a Ziariștilor și Scriitorilor de Turism a acordat acestor monumente trofeul „Mărul de Aur”, expus la muzeul Mănăstirii Moldovița.

MĂNĂSTIREA SUCEVIȚA

Datare: 1586
Ctitor: Ieremia Movilă
Hram: Învierea Domnului

Mănăstirea Sucevița este situată în localitatea cu același nume, la 18 km sud-vest de Rădăuți. A fost construită la sfârșitul secolului al XVI-lea de familia boierilor Movilă. După urcarea pe tronul Moldovei, Ieremia Movilă a adăugat bisericii pridvoare laterale și a fortificat incinta cu ziduri și turnuri, conferindu-i aspectul unei cetăți medievale.

Biserica, cu hramul „Învierea Domnului”, este construită în stil moldovenesc, îmbinând elemente bizantine și gotice, precum și influențe ale bisericilor de lemn. Pictura în frescă, realizată de Ioan Zugravul și fratele său Sofronie, s-a păstrat în forma originală. Tabloul votiv, care înfățișează familia lui Ieremia Movilă, se află pe peretele naosului.

Pictura exterioară a Suceviței este cea mai bine conservată dintre mănăstirile cu pictură exterioară, inclusiv pe latura nordică, unde este reprezentată scena „Scara Virtuților”, simbol al luptei dintre bine și rău. Fațada sudică este decorată cu „Arborele lui Iesei”, „Acatistul Maicii Domnului”, „Rugul în flăcări” și „Acoperământul Maicii Domnului”.

În camera mormintelor se află lespezile funerare ale fraților Ieremia și Simion Movilă, realizate din marmură de Rușchița. Iconostasul mănăstirii, sculptat în lemn de tisă, datează din anul 1801.

Mănăstirea Sucevița deține o valoroasă colecție muzeală, care cuprinde broderii din secolele XV–XVI, realizate cu fir de aur, argint, mătase și perle, epitafuri, evanghelii ferecate și un chivot dăruit de mitropolitul Gheorghe Movilă.

Datorită valorii sale artistice, istorice și spirituale, Mănăstirea Sucevița și-a câștigat un renume internațional, fiind considerată una dintre cele mai prețioase creații ale culturii și spiritualității românești.

MĂNĂSTIREA PUTNA

Datare: 1466
Ctitor: Ștefan cel Mare
Hram: Adormirea Maicii Domnului

Mănăstirea Putna a fost ridicată pe locul unde a căzut săgeata arcului lui Ștefan cel Mare, lucrările începând în anul 1466 și încheindu-se în 1469. A fost sfințită în 1470. În anul 1481 au fost înălțate zidurile de incintă, prevăzute cu turnuri la colțuri și la mijlocul laturilor. Din fortificațiile mănăstirii ctitorite de Ștefan cel Mare s-au păstrat Turnul Tezaurului, pe latura vestică, și pisania turnului clopotniței din est.

Lumina pătrunde în interior prin ferestre înguste, decorate cu chenare din piatră cioplită, realizate în manieră laică.

În centrul incintei se află biserica, având 37 m lungime, 15 m lățime și 30 m înălțime. Structura acesteia cuprinde:

tinda dreptunghiulară;
camera mormintelor, despărțită de naos prin trei coloane;
naosul pătrat, prelungit lateral prin absidele secundare;
altarul, situat în absida principală.

Biserica actuală a Mănăstirii Putna datează din secolul al XVIII-lea, cu unele modificări, însă planul este cel originar. Pridvorul a fost adăugat ulterior, iar decorul exterior – arcadele, firidele, brâul torsionat, consolele și ancadramentele ferestrelor – păstrează tradiția moldovenească. Iconostasul a fost refăcut de Iacov Putneanul în secolul al XVII-lea.

În camera mormintelor se păstrează pietrele funerare din baldachinul sudic, inclusiv mormântul lui Ștefan cel Mare (†1504), a cărui lespede este decorată cu patru medalioane în formă de inimă și cu capul de bour. În partea de nord se află mormântul doamnei Maria de Mangop (†1477), precum și pietrele funerare ale fiilor lui Ștefan cel Mare – Bogdan (†1479) și Petru (†1480) – și ale doamnei Maria Voichița.

În pronaos se păstrează mormintele lui Bogdan Vodă cel Orb (†1517), ale domniței Maria, fiica lui Ștefan cel Mare (†1518), ale lui Ștefăniță Vodă (†1527) și ale doamnei Maria Rareș (†1529).

Mănăstirea Putna a fost un important centru artistic, cunoscut pentru atelierele sale de broderie și pentru tradiția cronicărească, fiind legată de „Letopisețul de la Putna” și de „Letopisețul lui Azarie”.

Muzeul Mănăstirii Putna adăpostește:

o valoroasă colecție de broderii, inclusiv acoperământul de mormânt al Mariei de Mangop (1477), considerat cel mai vechi portret brodat în mărime naturală din arta moldovenească;
Tetraevangheliarul de la Humor (1473) și alte manuscrise din perioada 1488–1507;
ferecături de argint ale manuscriselor;
cădelnița decorată cu stema Moldovei;
piese sculptate în lemn, precum racla din secolul al XV-lea.

La aproximativ 2 km de Mănăstirea Putna se află Chilia lui Daniil Sihastrul, fost stareț al Mănăstirii Voroneț. În cimitirul mănăstirii se găsește Biserica de lemn „Dragoș Vodă”, datând din secolul al XIV-lea, mai veche decât Mănăstirea Putna.

Vechea biserică de lemn de la Volovăț, construită în anul 1353 de Dragoș Vodă, a fost mutată de Ștefan cel Mare în anul 1468, cu mare evlavie, în cimitirul Mănăstirii Putna. Biserica poartă mai multe denumiri: „Mănăstirea Veche a Putnei”, „Biserica Dragoș Vodă” sau „Biserica de lemn din Putna” și este considerată cel mai vechi monument de arhitectură religioasă din Moldova păstrat până astăzi.

MĂNĂSTIREA SLATINA

Datare: 1554–1561
Ctitor: Alexandru Lăpușneanu
Hram: „Schimbarea la Față”

Mănăstirea Slatina a fost concepută după modelul Mănăstirii Probota, însă la dimensiuni mai mari, fiind cea mai mare biserică din Moldova până la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Este situată între trei dealuri, la aproximativ 30 km nord-vest de Fălticeni.

Biserica „Schimbarea la Față” urmează forma bisericilor moldovenești timpurii, însă într-o variantă mai simplă, lipsită de abside rotunde vizibile pe fațade. La câțiva ani după moartea lui Alexandru Lăpușneanu, mănăstirea a fost jefuită, apoi reparată sub egumenul Nil.

Ansamblul monahal are o formă neregulată, iar linia peretelui estic este întreruptă de turnul porții, construit în anul 1834. Deasupra intrării boltite se află o capelă dedicată Sfinților Nicolae și Spiridon, pictată în stil bizantin. O pasarelă de-a lungul peretelui sudic sugerează rolul defensiv al zidurilor înalte.

În fiecare colț al incintei se află câte un turn masiv, cel din nord-vest fiind cel mai înalt și adăpostind clopotnița, unde se păstrează două clopote mari din anul 1830.

Inițial, biserica avea cinci încăperi: altarul, naosul, camera mormintelor și pronaosul, însă camera mormintelor a fost demolată în anul 1828. Fațadele sunt tencuite, văruite și decorate cu firide. Pe fațada sudică se află mormântul egumenului Nil, care a lăsat și inscripția comemorativă de pe peretele bisericii. Accesul în biserică se face prin două uși, una pe latura sudică și alta pe cea nordică.

SALINA CACICA

Salina Cacica este situată în localitatea Cacica, județul Suceava. În jurul anului 1780 au fost descoperite aici zăcăminte de sare, iar în anul 1798 s-a deschis exploatarea salinei, fiind aduși muncitori din diverse provincii ale Imperiului Habsburgic, în special din Galiția, majoritatea de etnie polonă și religie romano-catolică.

Capela romano-catolică Sfânta Varvara, aflată la capătul scărilor cu 192 de trepte, la o adâncime de 21 m, a fost construită în anul 1806 la inițiativa unui preot polon. Capela este dedicată Sfintei Varvara, protectoarea minerilor, și este complet funcțională, având altar, icoane, candelabru și balcon pentru cor, toate sculptate în sare masivă.

Capela ortodoxă, situată la o adâncime de 35 m, se află într-o galerie largă, decorată cu basoreliefuri religioase sculptate direct în sare.

Lacul Sărat este un lac artificial, săpat manual la adâncimea de 35 m, având dimensiuni de 10 × 6 m.

Sala de dans „Ing. Agripa Popescu”, situată la 37 m adâncime, era folosită pentru baluri și spectacole, fiind primul loc de divertisment din zonă. În trecut, salina era folosită și pentru depozitarea brânzei, pentru a-i asigura conținutul necesar de sare.

MĂNĂSTIREA DRAGOMIRNA

Datare: 1602
Ctitor: Anastasie Crimca
Hram: Pogorârea Duhului Sfânt (sfințită în 1609)

Mănăstirea Dragomirna se află în apropiere de Suceava și a fost construită de mitropolitul și cărturarul Anastasie Crimca. Este renumită pentru originalitatea stilului, eleganța și sobrietatea sa. Biserica impresionează prin proporțiile sale neobișnuite: 42 m înălțime, 30 m lungime și 9 m lățime, cu o fundație de până la 7 m adâncime. Turla este decorată cu sute de elemente sculptate, având o formă unică.

MĂNĂSTIREA SFÂNTUL IOAN CEL NOU – SUCEAVA

Datare: 1514–1522
Ctitor: Bogdan al III-lea și fiul său, Ștefăniță
Hram: Sfântul Gheorghe și Sfântul Ioan cel Nou

Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou a fost reședință mitropolitană a Moldovei între anii 1522–1677 și este, în prezent, reședința Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Aici se află moaștele Sfântului Ioan cel Nou, aduse în anul 1589.

Biserica „Sfântul Gheorghe” a fost inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO în anul 1993. În fiecare an, la 24 iunie, are loc pelerinajul dedicat aducerii moaștelor Sfântului Ioan cel Nou, la care participă mii de credincioși.

CERAMICA NEAGRĂ DE MARGINEA

Ceramica neagră de Marginea este o marcă tradițională specifică comunei Marginea, județul Suceava. Culoarea neagră a vaselor este obținută printr-o tehnologie preistorică de ardere reducătoare, iar ornamentele sunt realizate prin lustruire cu cremene. Formele și tehnicile provin din cultura Horodiștea–Florești.

Această ceramică se remarcă prin formele sale arhaice și prin luciul cenușiu-metalic, fiind un simbol al tradiției și identității culturale bucovinene.

MĂNĂSTIREA AGAPIA

Datare: 1643
Ctitor: Hatmanul Gavriil Coci
Hram: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil – 8 noiembrie

Ceea ce conferă o valoare deosebită acestui monument este arhitectura și frescele pictate de Nicolae Grigorescu între anii 1858–1861.

Ansamblul Mănăstirii Agapia este alcătuit din șapte obiective:

Biserica „Sf. Voievozi” – secolul al XVII-lea
Paraclisul „Nașterea Maicii Domnului” – 1864
Biserica de lemn „Sf. Ioan Bogoslov” – 1821
Chiliile – secolele XIX–XX
Construcțiile din incintă – secolele XIX–XX
Turnul clopotniță – 1823

La acestea se adaugă și Casa scriitorului Alexandru Vlahuță, o chilie în care acesta locuia când vizita mănăstirea, transformată în 1966 în muzeu memorial. Casa datează din 1885.

Denumirea „Agapia” provine de la sihastrul Agapie. Ctitorul mănăstirii, hatmanul Gavriil Coci, fratele domnitorului Vasile Lupu (1634–1653), a construit biserica cu hramul „Sf. Voievozi Mihail și Gavriil” după planurile arhitectului Enache de la Constantinopol. Lăcașul de cult a fost sfințit în 1646 de mitropolitul Varlam Moțoc al Moldovei, în prezența domnitorului Vasile Lupu.

În cei trei ani de la zidire până la sfințire, ctitorii au construit careul de chilii care însoțește zidul de incintă, împreună cu turnul-clopotniță din piatră și granit de pe latura de răsărit. Atât ctitorii, cât și domnitorul, au înzestrat mănăstirea cu moșii, sume de bani, cărți de cult etc.

Până la începutul secolului al XIX-lea, Agapia a fost mănăstire de călugări. Ulterior, a devenit mănăstire de maici, fiind înființată și o școală pentru călugărițe, iar ca stareță a fost numită maica Elisabeta Costache, sora mitropolitului.

Pictorul Nicolae Grigorescu, la doar 20 de ani, a pictat interiorul bisericii, care a fost resfințită la 25 ianuarie 1862. În mănăstire a fost înființată o școală de pictură unde Grigorescu a predat. Ample lucrări de restaurare a bisericii s-au desfășurat între 1995 și 2009.

În afara incintei se află peste 100 de case călugărești, construite în stilul caselor de la munte, precum și două biserici de lemn.

Mănăstirea Agapia este formată dintr-o incintă cu clădiri pe două nivele, având un cerdac larg care se desfășoară de jur-împrejurul bisericii. Pe latura de est se află un turn clopotniță cu două etaje, primul având o prispă continuă cu arcade elegante și coloane de lemn.

Principalul element al complexului este Biserica „Sf. Voievozi”, construită pe temelie de piatră brută, cu ziduri impresionante. Lăcașul de cult are un acoperiș cu înclinație redusă, străpuns de o turlă deasupra naosului.

Mănăstirea este renumită pentru pictura interioară realizată de Nicolae Grigorescu, care a executat tablourile folosind cele mai bune culori. Stilul este realist, inspirat din compozițiile pictorilor Renașterii precum Rembrandt sau Leonardo da Vinci. Figurile de sfinți au fost inspirate din chipurile țăranilor și călugărițelor din satele vecine. Grigorescu a pictat și catapeteasma, iar lucrările sale se remarcă prin realism și colorit luminos.

În pereții laterali ai bisericii, în pridvorul inițial (astăzi pronaos), se află o nișă unde au fost descoperite mormintele ctitorilor: hatmanul Gavriil Coci, soția sa Liliana și fiica lor Safta.

De asemenea, mănăstirea a fost vizitată de personalități precum Calistrat Hogaș, Ion Creangă și Alexandru Vlahuță.

MĂNĂSTIREA VĂRATEC

Datare: 1785
Ctitor: Schimonahia Olimpiada
Hram: Adormirea Maicii Domnului – 15 august

Mănăstirea Văratec este cea mai mare mănăstire de maici din România, cu peste 400 de viețuitoare. A fost fondată în 1785 de Schimonahia Olimpiada, împreună cu duhovnicul Iosif, și a devenit mănăstire independentă în 1839.

Zidurile masive din piatră dau senzația de fortăreață. Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, situată în centrul mănăstirii, stăreția și clădirile administrative se află pe latura nordică. Muzeul mănăstirii este situat în clădirea fostului Atelier „Regina Maria” de pe latura sudică. Incinta monahală este înconjurată de satul mănăstiresc, alcătuit din case tradiționale țărănești unde locuiesc maicile.

Ansamblul mănăstirii include cinci obiective principale:

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – începutul secolului XIX
Turnul clopotniță de poartă – secolul XIX
Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” – 1844
Biserica „Schimbarea la Față” – 1847
Chiliile – secolele XIX–XX

Fondarea mănăstirii este legată de Bălașa Herescu (1757–1842), fiica preotului Mihail de la Biserica „Sf. Nicolae Domnesc” din Iași, care viețuia în Schitul Topolița sub numele de sora Olimpiada. Ea a dobândit mai multe terenuri în poiana Văratec și a întemeiat o mică sihăstrie. În iunie 1785, Olimpiada, împreună cu duhovnicul Iosif, a construit o biserică de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” și chilii pentru călugărițe.

Schitul a fost afectat de Revoluția din 1821, când otomanii l-au asediat și jefuit. Mai târziu, în noaptea de 10 iunie 1900, un incendiu a distrus cea mai mare parte a chiliilor și acoperișul bisericii mari.

Din 2002, stareță a mănăstirii este maica Iosefina Giosanu, sora episcopului Ioachim Giosanu.

Viețuitori celebri

Veronica Micle (1850–1889): s-a retras la Văratec după moartea lui Mihai Eminescu și s-a sinucis cu arsenic pe 2 august 1889; înmormântată pe 5 august în cimitirul mănăstirii.
Bartolomeu Anania (1921–2011): viitor mitropolit al Clujului și Maramureșului, a scris aici poezii și volume de proză, locuind până la alegerea sa ca arhiepiscop.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a fost zidită între 1808–1812 și sfințită în 1812. Construită din piatră de râu și cărămidă, are un plan dreptunghiular fără abside laterale și este susținută de patru contraforturi. Catapeteasma sculptată în lemn de tisă și poleită cu aur a fost realizată de Constantin Zugravul în 1816.

Sub absida altarului se află un osuar cu osemintele maicilor din vechiul cimitir, iar lângă absidă sunt mormintele unor călugărițe marcante.

MĂNĂSTIREA NEAMȚ

Datare: 1407
Ctitor: Ștefan cel Mare
Hram: Înălțarea Domnului

Mănăstirea Neamț este cel mai mare și mai vechi așezământ monahal din Moldova. Este atestată documentar din 1407, însă rădăcinile monahale se întind până în secolul XII. Prima ctitorire îi este atribuită voievodului Petru I Mușat (1375–1391), care a construit o biserică de piatră, astăzi dispărută.

Biserica actuală a fost ctitorită de Ștefan cel Mare la sfârșitul secolului XV și are hramul Înălțarea Domnului. În incintă se află două biserici, două paraclise, turnul-clopotniță cu 11 clopote, Seminarul Teologic, un muzeu cu colecții de artă bisericească și sala tiparului. În biserică se află o icoană a Maicii Domnului, pictată în anul 665 în Israel, considerată făcătoare de minuni.

Mănăstirea deține cea mai mare și mai veche bibliotecă mănăstirească din Moldova, cu 18.000 de volume, contribuind substanțial la dezvoltarea culturii și artei românești medievale. În camera mormintelor se află osemintele lui Ștefan Voievod (unchiul lui Ștefan cel Mare), iar în pronaos se găsesc moaștele unui sfânt necunoscut, descoperite în 1986 prin scoaterea asfaltului de pe alee.

Biserica ctitorită de Ștefan cel Mare este principalul monument istoric și arhitectural din incintă, fiind un exemplu de arhitectură moldovenească elegantă. Ansamblul a fost completat ulterior cu pridvorul situat în fața intrării și cu sala mormintelor, amplasată între pronaos și naos.

Pronaosul, dreptunghiular, este boltit cu două calote sferice, iar naosul, tot dreptunghiular, este sprijinit de nouă contraforturi masive. Turla centrală este octogonală și prevăzută cu patru ferestre. Fațadele sunt decorate în stil moldovenesc, combinând elemente bizantine, ceramică smălțuită și cărămizi colorate.

Pictura din absida principală, naos și sala mormintelor datează din ultimii ani de domnie ai lui Ștefan cel Mare, iar cea din pridvor și pronaos a fost realizată în timpul domniei lui Petru Rareș.

A doua biserică din complex este biserica Sfântul Gheorghe, încorporată în zidul de incintă. Mănăstirea a suferit numeroase devastări și incendii, urmate de restaurări care au modificat treptat zugrăveala inițială.

MĂNĂSTIREA SECU

Datare: 1602
Ctitor: Nestor Ureche
Hram: Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul – 29 august

Mănăstirea Secu a fost construită în 1602 cu sprijinul lui Nestor Ureche, mare vornic al Țării de Jos și tatăl cunoscutului cronicar Grigore Ureche, pe locul unei mici sihăstrii numite „Schitul lui Zosim”.

În 1850, pictura interioară a fost refăcută integral, iar catapeteasma a fost reînnoită. Zidurile incintei și turnurile de apărare au suferit intervenții și refaceri în timpul domniei lui Vasile Lupu. În 1640, în turnul de sud-est al mănăstirii a fost construit Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului”.

Mănăstirea Secu a avut întotdeauna relații bune cu Cetatea Neamțului. În 1718, când biserica cetății a fost distrusă la ordinul turcilor, inscripția cu stema Moldovei a fost mutată pe exteriorul peretelui paraclisului „Adormirea Maicii Domnului”.

După 1821, au fost reconstruite corpurile de chilii din incintă și Paraclisul „Sfântul Nicolae”, distrus de incendiu. În 1832, s-a construit biserica cu hramul „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” din cimitirul mănăstirii. Până în 1850 s-a restaurat biserica mare, realizându-se și pictura murală în ulei.

Pictura inițială, executată în 1602 de meșteri anonimi în stil bizantin, a fost păstrată în unele registre, atât în interior, cât și pe exterior, deasupra pisaniei originale.

Mănăstirea Secu este înconjurată de un zid puternic de piatră, cu grosimea de peste 3 m și înălțimea de 9 m, prevăzut cu turnuri la colțuri. Turnul de la intrare are la primul etaj o încăpere boltită semicilindric și la etajul al doilea clopotnița, cu scară spirală. Alte turnuri au camere simple, cu plafon drept sau boltit semicilindric. Turnul din unghiul sud-estic adăpostește Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului”.

MĂNĂSTIREA SIHĂSTRIA

Datare: 1655
Ctitor: Ghedeon al Romanului
Hram: Nașterea Maicii Domnului – 8 septembrie

Prima ctitorire a Mănăstirii Sihăstria a avut loc în 1655, realizată de sihastrul Atanasie împreună cu șapte ucenici. După ruinarea bisericii, în 1734, episcopul Ghedeon al Romanului a ridicat o nouă biserică de piatră, respectând arhitectura clasică moldovenească.

În 1821, mănăstirea a fost incendiată de turci și refăcută în 1824 cu sprijinul mitropolitului Veniamin Costachi. Printre lucrările realizate s-au numărat: biserica de piatră, turnul-clopotniță, un corp de chilii în partea de sud, turnul porții și zidul de incintă. Nicolae Cerneschi din Botoșani a condus lucrările, contribuind cu pricepere și resurse financiare.

În 1837 s-a construit un paraclis din lemn cu hramul „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” și alte două corpuri de chilii, în partea de est și nord. În vara anului 1941, un incendiu a distrus paraclisul de lemn și o parte a chiliilor, iar în 1942, părintele Cleopa a fost ales loctiitor de stareț.

Prima sa grijă a fost refacerea incintei și a chiliilor arse. Cu ajutorul Mănăstirii Neamț, până în 1944 au fost construite două corpuri de chilii cu peste 20 de încăperi. Părintele Cleopa a rămas unul dintre cei mai înțelepți duhovnici, lăsând 16 volume de învățături intitulate „Ne vorbește părintele Cleopa” până la trecerea sa în 1998.

CETATEA NEAMT

Datare: sec.XIV-lea – 1375 – 1391

Ctitor: Petru Musat

Cetatea Neamț sau Cetatea Neamțului este o cetate medievală, aflată la marginea orașului Târgu Neamț. Ea se află localizată pe Culmea Pleșului la o înălțime de 80 m față de nivelul raulului Neamt. De aici se străjuia valea Moldovei și a Siretului.

Cetatea a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru I Mușat, a fost fortificată în secolul al XV-lea de Ștefan cel Mare și distrusă în secolul al XVIII-lea (1718) din ordinul domnitorului Mihai Racoviță. A fost menționată pentru prima dată la 2 februarie 1395, în timpul expediției regelui Sigismund de Luxemburg al Ungariei, asupra Moldovei.

În anul 1686, armata poloneză condusă de regele Ioan al III-lea Sobieski a invadat Moldova, distrugând și jefuind peste tot în drumul lor. La întoarcere, un grup de polonezi și de cazaci s-au abătut pe la Cetatea Neamț, reușind să pătrundă acolo printr-un vicleșug. După cum atestă mai multe surse, cazacii au adus-o aici pe domnița Ruxandra, fiica lui Vasile Lupu. Tâlharii au vrut ca domnița să le arate locul unde erau ascunse averile tatălui său. Polonezii i-au tăiat apoi capul cu un topor, punând mâna pe 19.000 de galbeni.

În anul 1691, în timpul domniei lui Constantin Cantemir (1685-1693), oastea poloneză condusă de către regele Ioan al III-lea Sobieski a făcut o incursiune în Principatul Moldovei, asediind cu acest prilej și Cetatea Neamțului.

După distrugerea ordonată de domnitorul Mihai Racoviță, Cetatea Neamț și-a pierdut importanța sa politico-militară. Cetatea a intrat într-un proces accentuat de ruinare.

Începând de la mijlocul secolului al XIX-lea, Cetatea Neamț devine un simbol al istoriei glorioase a poporului român. Costache Negruzzi a descris asedierea cetății in”Sobieski și românii” (1845), Dimitrie Bolintineanu a scris în 1857 poemul ” Muma lui Ștefan cel Mare”.

În anul 1866 Cetatea Neamț a fost declarată monument istoric.

În perioada 2007-2009, Cetatea Neamțului a fost reabilitată cu fonduri europene . Cheltuielile de reabilitare s-au ridicat la 2,5 milioane de euro. Cetatea Neamț a fost redată circuitului turistic național și internațional la 4 iulie 2009. Au fost amenajate 21 de încăperi, printre care sala de sfat și judecată, sala armelor, închisoarea, camera de provizii, sala de mese etc.

Cetatea Neamț este construită din piatră de râu. Între cetate și restul platoului se află un șanț de apărare În mijlocul fortului se afla o curte interioară largă, înconjurată de încăperi cu diferite întrebuințări:

pe latura de est se aflau închisoarea, monetăria, camera de provizii și bucătăria – la parter și demisol, „neagra temniță”, paraclisul „Sf. Nicolae”, cameră de locuit, camera pârcălabului și camera domnițelor – la etaj
pe latura de vest se aflau sala armelor – la demisol și parter, sala de sfat și judecată, o sală de trecere, și o cameră de taină – la etaj

În curtea interioară se afla o fântână. Majoritatea încăperilor din cetate erau destinate soldaților, cetatea având rol de apărare, ea nefiind locuită de domnitor, familia sa sau de apropiați, decât în caz de pericol. În mod obișnuit aici se aflau aproximativ 300 de oameni.

Ștefan cel Mare a poruncit supraînălțarea zidurilor cetății cu circa 6-7 m . În cetate se pătrundea printr-un pod de acces arcuit cu o parte fixă și o alta mobilă, sprijinit pe 11 piloni de piatră cu o înălțime de circa 8 m. Partea mobilă se afla pe porțiunea de pod dintre ultimul pilon și zidul bastionului și se putea ridica în caz de primejdie, printr-un sistem de scripeți, dar odată trecut de ea existau două capcane cu trape, cunoscute și sub numele de „curse pentru șobolani”. Intrarea în fortul mușatin se făcea printr-o poartă gotică, în arc frânt, aflată în turnul de nord-est.

Inițial, la cetate se ajungea de pe un drum care ocolea vârful , drumul actual a fost construit abia în anul 1834, în timpul domniei lui Mihail Sturdza.

BISERICA ARBORE

Datare: 1503

Ctitor: Hatmanul Luca Arbore

Hram: ”Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”

Biserica este înscrisă in patrimoniul UNESCO.

În anul 1503, Luca Arbore – boier şi „Portar” al Sucevei pe vremea lui Ştefan cel Mare – a înălţat un paraclis la curtea sa din comuna care-i poartă numele, situată pe valea râului Solca. Din întregul complex, astăzi mai există doar biserica; curtea boierescă a fost distrusă de un incendiu în secolul al XIX-lea. Biserica poartă placa comemorativă dedicată Sf.Ioan Botezătorul.

Biserica este o constructie boierească, fapt evidenţiat prin absenţa turlelor.

Este construită din cărămidă şi piatră extrasă de la carierele din zonă.

Meşterii hatmanului Arbore au realizat pereţi drepţi, cu suprafeţe netede, au introdus calote în naos si pronaos. Arcadele joase, fără spirale, pantele şi sistemul de arce modoveneşti conferă bisericii proporţii elegante, dovedind o construcţie de valoare.

Din mobilierul paraclisului nu s-a păstrat mare lucru, în schimb chivotul de mormânt al, hatmanul Luca Arbore , ucis din porunca lui Ştefăniţă Vodă în anul 1523. Situat în pronaos, chivotul este considerat cel mai valoros însemn funerar de stil gotic din Bucovina.

După 38 de ani de la ridicarea bisericii, în anul 1541, la iniţiativa Anei – sora boierului Arbore – se va realiza ansamblul de pictură exterioară şi interioară.

Frescele interioare şi exterioare sunt realizate, la cererea urmaşelor Hatmanului Arbore, de către meşterul moldovean Dragoş Coman din Iaşi, în 1541.

Prin Bserica Arbore, Dragoş Coman introduce în pictura bisericească unul dintre cele mai laice monumente de artă moldovenească.Ceea ce impresionează în mod deosebit în pictura bisericii este calitatea ei decorativă, coloritul cald şi luminos, ritmul şi eleganţa extremă a siluetelor. Frescele interioare sunt remarcabile prin arta portretului: tablourile votive din pronaos şi naos (care înfăţişează pe Luca Arbore şi familia sa, în două ipostaze), portretul Fecioara Maria si al împăratului Constantin cel Mare Din păcate, pictura interioară a fost serios afectată în secolele XVII-XVIII, când edificiul a rămas fără acoperiş.

O mare parte a picturii interioare se vede suficient de clar. Sfinţii şi sfintele (în pronaos) au adesea aureolele în relief şi aurite, semn al opulenţei caracteristice boerimi locale, chiar într-o perioadă de permanente conflicte cu Poarta Otomană. Se ramarcă tema din interiorul bisericii, ”Cavalcada împăratului Constantin”, zugrăvită la vedere, pe peretele de vest al pronaosului, şi ”Marea rugăciune” de la absidă, care invocă simbolic victoria împotriva Porţii . Printre sfinţii zugrăviţi figureză „Ioan cel Nou”, iar în fruntea lor, caz unic în iconografia bizantină, împăraţii Constantin şi Elena.

Pictura interioară a fost serios afectată în secolul XVII. În prezent se lucrează la restaurarea interiorului si exteriorului bisericii.

Biserica VOLOVAT

Datare: 1500 – 1502

Hramul: Inaltarea Sfintei Cruci

Biserica Volovat este situata in localitatea Volovat din apropiere de Radauti, in judetul Suceava. Satul s-a bucurat de notorietate in vremea lui Stefan cel Mare dar dupa moartea acestuia, satul a fost trecut in stapanirea Manastirii Sucevita, iar asezarea si-a pierdut din importanta.

Printre lacasurile ridicate de Stefan cel Mare, Biserica cu hramu Inaltarea Sfintei Cruci din Volovat , alcatuieste un important monument istoric si de arta, insa destul de rar vizitat de turisti.

Biserica Volovat a fost construita de Stefan cel Mare, intre anii 1500-1502, pe locul alteia mult mai vechi din lemn ce a apartinut legendarului Dragos Voda, intemeietorul Moldovei si a fost mutata in cimitirul din Putna.

La biserica din Volovat au avut loc mai multe lucrari de restaurare. Astfel, in anul 1825, lucrari ample de restaurare , iar in anul 1871, in urma unei mari furtuni, acoperisul a trebuit refacut.

In anul 1885 a fost realizata pictura interioara, iar intre anii 1935-1936, biserica din Volovat a fost dat jos tencuiala iar ocnitele din caramida, ramanand tencuite.

In anul 1980, monumentul a inceput sa se incline periculos inspre sud. Problema se datora modului iresponsabil in care s-au executat lucrarile la albia unui paraias din Volovat.

In anul 1986, la numai 486 de ani de cand o ridicase Stefan cel Mare, ploaia curgea razbit prin acoperisul spart si putrezit. Parintele paroh a reusit sa adune singur sumele necesare achizitionarii sindrilei.

„Penultima bserica a Sfantului Stefan cel Mare , ridicata pe locul bisericii de lemn a lui Dragos Voda, a fost uitata, ignorata de toti cei care aveau puterea sa-i redea insemnatatea reala.

Biserica de piatra din Volovat, cu hramul „Inaltarea Sfintei Cruci”, are un aspect impunator si este decorata la exterior cu modele geometrice realizate din caramida .

MANASTIREA BRADATEL

Datare: 1947

Hram: Izvorul Tamaduiri

Mănăstirea Brădăţel”’ este o mănăstire ortodoxă de maici, pe stil vechi, situată într-o pădure din satul Brădăţel, comuna Horodniceni judeţul Suceava. La această mănăstire se poate ajunge de pe drumul Fălticeni – Gura Humorului.

Mănăstirea Brădăţel a fost întemeiată în anul 1947, de un grup de maici venite de la Mănăstirea Agaton judeţul Botoşani, de unde fuseseră nevoite să plece, din cauza prigoanei la care au fost supuse pentru că s-au împotrivit introducerii noului calendar gregorian . În perioada regimului comunist, Mănăstirea Brădăţel şi obştea de maici a trecut prin prigoane şi suferinţe. Ca stareţe ale mănăstirii au fost maicile Teodosia Teodoru (1886-1970), Epifania Ieremia (1906-1988), Evtropia Bunduc (1911-1999) şi Ierusalima Pratina.

După ultima eliberare a sa din închisoare în anul 1971, revenit la Mănăstirea Slătioara, pr. Demostene Ioniţă este însărcinat de către IPS Mitropolit Glicherie Tănase cu purtarea de grijă duhovnicească a maicilor din Mănăstirea de stil vechi din satul Brădăţel . Sub îndrumarea sa, Mânăstirea a devenit o oază duhovnicească, bine organizată, avantajată şi de peisajul mirific creat de pădurea din jur.

La data de 8 noiembrie 2007, de ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir (8/27 octombrie), imediat după săvârşirea Sfintei Liturghii , a avut loc punerea pietrei de temelie a unei biserici noi şi mai mari a aşezământului monahal de către IPS Mitropolit în prezenţa unui numeros sobor de preoţi şi diaconi .

Mănăstirea de maici de la Brădăţel are ca hram sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. La praznicul hramului participă episcopii ortodocşi de stil vechi din România. În prezent, în Mănăstire vieţuiesc 60 de maici.

JUDECATA DE APOI – MANASTIREA VORONET – 1547

Pictor: Marcu zugravu

Datorita picturi de pe fatada vestica sibolizand Judecata de Apoi

Manastirea Voronet a primit denumirea de capela Sixtina a Orientului.

Hristos şezând pe scaun înalt, purtând veşminte albe şi strălucind mai mult decât soarele, cu mâna dreaptă îi binecuvintează pe sfinţi, iar cu cea stângă arătându-le celor păcătoşi semnele piroanelor. Şi împrejurul Lui lumină multă şi toate cetele îngereşti stând şi slujindu-i cu frică şi cu cutremur. Şi de o parte şi de cealaltă parte a Lui, Prea Sfânta Fecioară [ de-a dreapta ], şi Inaintemergătorul Ioan Botezatorul[ de-a stânga Lui], . Iar sub picioarele lui Iisus Hristos scaunul de judecata si Sf. Evanghelie deschisă pe scaun cu Duhul Sfânt în chip de porumbel deasupra, şi cununa cea de spini, suliţa, buretele si piroanele . Şi doi îngeri de o parte şi de cealaltă parte de scaun. Apoi înspre partea de-a dreapta a înfricoşatului scaun Adam si Eva, ingenunchiati, amândoi privind la Hristos , cei doisprezece apostoli, îmbrăcaţi cu haine albe , [ şase de o parte, şi şase de altă parte.] de-a dreapta ( lui Hristos începând de la marginea dinspre miazănoapte înspre mijloc se orânduiesc , astfel ): 1.Toma 2.Simon, 3.Andrei, 4. Marcu, 5. Ioan, 6. Petru, iar în partea stângă (a lui Hristos, pe ceilalţi: 7. Pavel, 8. Matei, 9. Luca, 10. Iacov, 11. Vartolomeu, 12. Filip) Mai jos raiul : zidit cu cristal, cu aur şi cu pietre scumpe în toate părţile, şi înfrumuseţat cu deosebiţi pomi.Mai jos usa raiului încuiată şi apostolul Petru cu cheia,in mijlocul raiului, pe Maica lui Dumnezeu pe tâlharul care a zis Lui Hristos : Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta” Iar mai jos în rai, sub Maica Domnului, pe strămoşul Avram, bătrân, Iar de-a stânga lui Hristos „focul cel veşnic” şi păcătoşii muncindu-se. Apoi începe a zugrăvi de sus, râul cel de foc, care iese de sub picioarele lui Hristos şi trăgându-l până în gura balaurului celui atotmâncător, din colţul ( de jos) dinspre miazăzi. In foc gasiti pe toţi ticăloşii şi păcătoşii, ruşinaţi, goi şi posomorâţi , izgoniţi de la Hristos şi osândiţi dimpreună cu diavolii şi cu vânzătorul Iuda, amestecaţi prin para focului şi arzând veşnic. Pe judecătorii cei ce iau mită şi fac greutati săracilor,pe preoţi, călugări, dascăli; pe ucigaşii de oameni, pârâtorii trădătorii, răpitorii, asupritorii , lacomii, iubitorii de arginţi , mincinoşii, fermecătorii, beţivii, desfrânaţii, femeile care îşi omoară copiii în pântece sau după ce îi nasc.

MUZEUL DE ARTĂ „ION IRIMESCU” FĂLTICENI

1903-2025 ( 122 ani )

ION IRIMESCU îşi petrece copilăria şi adolescenţa în Fălticeni.

Din 1914 urmează cursurile liceului Nicu Gane. Încă elev în clasa a Vl-a liceală, deschide prima expoziţie personală.

Între 1924-1928 este student al Academiei de Arte Frumoase, Bucureşti, clasa sculptorului Dimitrie Paciurea, dar frecventează şi cursurile lui Oscar Han. Obţine o bursă de studii (1929-1931) la Şcoala Română de la Paris (cu lucrarea Atlas cu pământul pe umeri).

Din 1940 îşi începe cariera universitară ca profesor de sculptură la Academia de Arte Frumoase din laşi .

În anul 1975, marele sculptor face oraşului Fălticeni o impresionantă donaţie (lucrări de sculptură, desene, schiţe, studii, o bibliotecă cu albume de artă românească şi universală).

In anul 2001 primeste premiul pentru Excelentã în cultura românã. Este membru de onoare al Academiei Române.

La 27 februarie 2003, Academia Românã îl sãrbãtoreste cu prilejul împlinirii vârstei de 100 de ani.

Clădirea care adaposteste muzeul a fost construită la mijlocul secolului al XIX- și a avut destinații diverse, până în 1974, cand din inițiativa și donațiile sculptorului Ion Irimescu a fost înființat muzeul de arta.

Expoziția permanentă oferă cea mai reprezentativă creație a artistului Ion Irimescu, peste 300 de sculpturi și aproximativ 1000 de desene: portrete, compoziții; proiecte de monument realizate din gips, lemn, teracotă, marmură, bronz sau plastilină. Muzeul include și biblioteca personală a artistului alcătuită din circa 1500 de volume. Clădirea muzeului dispune de zece încăperi, o parte dintre acestea fiind destinate picturilor unor artiști locali.

În anul 2012, clădirea principală a muzeului a intrat într-un proces de reabilitare. Pe perioada lucrărilor expoziția „Ion Irimescu” a fost deschisă publicului în clădirea corp B, iar evenimentele culturale organizate de muzeu s-au desfășurat în sala multifuncțională „Aurel Băeșu”.

Loc al copilăriei şi adolescenţei, al primelor căutări artistice, Ion Irimescu alege Fălticenii ca antecameră a veşniciei. Artistul îşi doarme somnul de veci, alături de părinţi şi de soţie, în cimitirul bisericii Oprişeni, biserică pe care o zugrăvise, student pe atunci, în 1926.

Drumul Talienilor

Drumul Talienilor, sau DJ 2908B după cum este denumit el în mod oficial, face legătura între comunele Mălini și Borca, fiind astfel un drum de legătură între județele Suceava și Neamț.

Acest drum a fost construit la inițiativa regelui Carol I care a decis să aducă mai mulți drumari italieni pentru construirea sa, de aici venind și numele de Drumul Talienilor, așa cum este astăzi cunoscut.

Construirea acestui drum a avut loc în perioada 1902 – 1904. Pe atunci, Drumul Talienilor a avut atât caracter strategic cât și comercial. Odată cu trecerea timpului, de la luptele grele purtate pe acest drum, astăzi turiștii călătoresc pe Drumul Talienilor pentru a se bucura de numeroasele peisaje de poveste pe care le pot admira aici.

Cu o lungime de 55,22 km, Drumul Talienilor atrage anual o mulțime de turiști dornici să descopere frumusețea Munților Stânișoarei dar și alte obiective turistice precum monumentul ridicat în cinstea militarilor căzuți în această zonă după Lovitura de stat de la 23 august 1944 sau Crucea Talienilor din Pasul Stânișoara.

De precizat ar fi și panorama ce poate fi admirată din Pasul Stânișoara, ce include localități precum Mălini, Fălticeni dar și valea Sabasa sau masivul Rarău. De asemenea, în zilele senine vei putea observa chiar și Vârful Toaca de pe Ceahlău.

Alege Bucovina, Tinut al Manastirilor si descopera o lume care inca mai exista …

Noi va oferim:

Tur de o zi cu ghid live, cu preluarea turistilor de la hotel/pensiune din Gura Humorului
Excursii organizate la mănăstirile din Bucovina și Moldova de Nord
Călătorii autentice către cele mai frumoase mănăstiri ale României
Descoperă spiritualitatea Bucovinei alături de ghizi autorizați si asistenta turistica pe întreaga durată a excursiei.

Va oferim:

🚌 Transport inclus cu microbuz sau autocar (2–53 persoane)
🎓 Ghid local atestat
📍 Plecări garantate din Gura Humorului (ora 10:00)
📅 Tururi de 1 zi sau personalizate
🧍 Grupuri, familii, pelerini sau cupluri.

Rezervă acum o experiență autentică în inima Bucovinei și descoperă tradiții, fresce medievale, peisaje de poveste și ospitalitatea locală.

Poftiți la excursii de suflet și priveliști pitorești!

📞 Informații și rezervări: 0744 520 093